
Repetiție cu public
Vineri, 22 noiembrie 2024 am participat la repetiția cu public a spectacolului „Un inamic al poporului” ce va avea premiera duminică, 24 noiembrie, de la ora 19, la Sala mare a Teatrului Regina Maria din Oradea.

„Paravane de liniște”
Joi, 21 noiembrie de la ora 17, în Cetatea Oradiei, la Milessime am participat la evenimentul de lansare al volumului de poezie „Paravane de liniște” al colegei și prietenei noastre Codruța Vancea.

Prezentarea cartofilica „Istoria negustorilor evrei în centrul istoric al Oradiei”
Luni, 18 noiembrie 2024, a avut loc un eveniment cultural deosebit organizat în sala mare a Camerei de Comerț și Industrie Oradea. Membrii clubului Rotary Art Nouveau au avut plăcerea să participe la prezentarea cartofilică „Istoria negustorilor evrei în centrul istoric al Oradiei”, susținută de colegul și prietenul nostru de la Rotary Club Oradea Insignis, Constantin Demeter.

Euforia- consumul de substanţe interzise
În această lună 1000 de liceeni din Oradea şi județul Bihor, alături de 100 de adulţi, cadre dicdactice, psihologi, consilieri şcolari, psihiatri şi reprezentanţi ai poliţiei locale s-au întâlnit cu spectacolul „Euforia”.

Seminarul Fundației Rotary
În ultimul weekend din luna octombrie am participat la Seminarul Fundației Rotary District 2241 România și Republica Moldova care a avut loc la Oradea.

„Ora guvernatorului”Rotary Club Oradea Art Nouveau
„Ora guvernatorului” este o ocazie bună de a sublinia importanța prieteniei în cadrul cluburilor Rotary. În 24 octombrie, Cluburile Rotary din județul Bihor s-au reunit pentru întâlnirea anuală cu Guvernatorul Districtului 2241 România și Republica Moldova, în acest an, Mihaela Vlad.

„Euforia” – Rotary Club Oradea Art Nouveau
În luna octombrie 700 de liceeni orădeni au avut ocazia de a se întâlni cu spectacolul „Euforia”.

Educaţia
Educația este un domeniu vital pentru dezvoltarea copiilor încă din fragedă pruncie.

Împărtăşim şi iubim.
Suntem fericiți că am reușit să le oferim orădenilor posibilitatea de a se întâlni în Sala Mare a Primăriei Oradea în 16 octombrie 2024 cu dr. Cristian Bădiliță și conferința „ACASĂ, PRINTRE EXILAȚI ȘI INTERBELICI,” susținută de renumitul scriitor, teolog și istoric al creștinismului timpuriu.

„Din inimă pentru inimă” Rotary Club Oradea Art Nouveau
Rotary Club Oradea Art Nouveau, Rotary Club Oradea Insignis, Rotary Club Oradea 1113, Rotary Club Oradea și Rotary Club Baile-Felix, împreună cu Rotaract Club Oradea, cu implicarea interact.art.nouveau.oradea și Interact Oradea au organizat duminică 13 octombrie în cadrul Festifall, „Promenada Inimilor”, un proiect Districtual ce promovează mersul pe jos pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.
La mulţi ani! Rotary Club Oradea Art Nouveau
Noi, Rotary Club Oradea Art Nouveau am împlinit 6 ani.

Euforia
Un nou proiect a devenit realitate. Euforia este un spectacol de teatru finanțat de Rotary Club Oradea Art Nouveau și realizat de Teatrul DeLear, inspirat din realitatea orădeană, având ca tematică consumul de substanțe interzise.