Treci la conținutul principal

„Ora guvernatorului”Rotary Club Oradea Art Nouveau

24 octombrie, 2024
Rotary Art Nouveau

„Ora guvernatorului” este o ocazie bună de a sublinia importanța prieteniei în cadrul cluburilor Rotary.

În 24 octombrie, Cluburile Rotary din județul Bihor s-au reunit pentru întâlnirea anuală cu Guvernatorul Districtului 2241 România și Republica Moldova, în acest an, Mihaela Vlad.

Bineînțeles că la această întâlnire au fost prezenți și cei mai tineri rotarieni din județ, Rotakids Oradea cât și tinerii interactieni, Interact Art Nouveau Oradea.

Dincolo de continuarea proiectelor districtuale existente și de propuneri de proiecte districtuale noi, accentul în discuții s-a pus pe prietenia care ne leagă în diversitatea noastră, pe atmosfera de calitate din cluburi, pe importanța aportului diversității noastre în calitatea proiectelor implementate și pe prezentarea în comunitate a proiectelor noastre, prezentare ce generează încredere, iar încrederea aduce resurse în viitor.

The Magic of Rotary este tema anului rotarian 2024–2025, temă ce ghidează acțiunile rotariene din acest an. #TheMagicofRotary

Noi, Rotary Art Nouveau, în acest an, având-o ca Președinte pe Maria Pop Ghergheleș, prin acțiunile și proiectele noastre: Tabăra de Educație prin Artă, Promenada Inimilor, Euforia – campanie împotriva consumului de droguri, Men Sana in Corpore Sano, Cadoul Moșului, Dragobete Caritabil, etc dorim să generăm fapte bune, să dăruim lumină, să creăm speranță în comunitățile noastre, să ducem mai departe menirea Rotary.

„Viața e frumoasă când ești fericit, dar viața e și mai bună când alții sunt fericiți datorită ție.”

ro_RORomanian