Treci la conținutul principal

Proiecte 2025

Donează pentru o lume fără poliomielită!
25 septembrie, 2025

Pe data de 24 octombrie, Rotary Internaţional marchează anual Ziua Mondială a Luptei Împotriva Poliomielitei, o zi dedicată recunoaşterii progresului şi acţiunilor necesare pentru eradicarea poliomielitei la nivel global, o zi dedicată conştientizării şi sprijinirii eforturilor globale de eradicare a acestei boli devastatoare.

23 septembrie, 2025

La întâlnirea din această săptămână am avut bucuria să îl cunoaștem pe Gustavo Cardoso Acosta, tânărul care se află în România prin Programul Rotary Youth Exchange prin implicarea colegei noastre Oana Bungău de la Rotary Club Oradea 1113.

21 septembrie, 2025

În 16 septembrie am avut bucuria de a participa alături de Cluburile Rotary din Oradea și județul Bihor la Rotirea Colanului de la RotaKids Club Oradea, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.

Rotary Art Nouveau Oradea, Rosian Mihai Williams, Nemes Ramona
20 septembrie, 2025

Ca în fiecare an, cu bucurie și emoție am fost parte dintr-un eveniment de suflet, dedicat speranței și solidarității. 

13 septembrie, 2025

Sâmbătă, 13 septembrie am fost alături de colegii noștri de la Rotary Club Marghita la evenimentul organizat de ei, „Master Chef – concurs de gătit”.

7 septembrie, 2025

Ne implicăm și susținem evenimentele culturale din orașul nostru, evenimente realizate pentru comunitate care prezintă si promovează diferite culturi, evenimente culturale ce aduc plus valoare pentru noi toți. De această dată am fost alături de Comunitatea Evreilor din Oradea care a organizat în 5, 6 și 7 septembrie „Zilele Culturii Iudaice” la Sinagoga Neologă Sion […]

22 august, 2025

Youth Exchange Program – long term” este un program Rotary prin care, pe durata unui an, părinți „adoptivi” primesc în familie tineri din diferite țări ale lumii, recomandați de cluburi Rotary. 

14 august, 2025

„Felicitări!  Clubul dumneavoastră a câștigat Premiul pentru Excelență al Clubului, cel mai important premiu pe care un club Rotary îl poate obține, pentru anul rotarian 2024-2025.  Anul trecut, clubul dumneavoastră a demonstrat angajamentul de a-și atinge obiectivele, ceea ce, în cele din urmă, ajută la consolidarea Rotary și la modelarea viitorului nostru.” Felicitări Maria Pop […]

Unite For Good
2 august, 2025

”Împreună Reclădim Speranța!” este acțiunea demarată de Cluburile Rotary Fălticeni și Piatra Neamț la care ne-am alăturat și noi Rotary Club Oradea Art Nouveau, precum și alte cluburi din District Rotary 2241 România și Republica Moldova  Obiectivul principal al proiectului este construirea a 2 locuințe pentru 2 familii din zona calamitată. O cauză umanitară căreia […]

11 iulie, 2025

A fost o mare bucurie pentru noi, Rotary Club Oradea Art Nouveau să fim alături de cei mai mici rotarieni, RotaKids Club Oradea în acțiunea lor, „Zilele prieteniei” prin care au oferit posibilitatea unor copii din Remeți să viziteze orașul Oradea.

9 iulie, 2025

Felicitări tuturor celor care au acceptat provocarea noastră, Tabăra de Educație prin Artă 2025 –Teatru, ediţia a IV a.

23 iunie, 2025

Sărbătoarea Sânzienelor este un moment de celebrare a legăturii dintre om și natură, amintind de vechiul cult geto-dacic al Soarelui și de credințele creștine care prăznuiesc nașterea Sfântului Ioan Botezătorul în aceeași zi.

Rotary Art Nouveau Oradea
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.